De unde apare saliva?
Avem glande cu această funcție, se numesc glande salivare și sunt glandele parotide, submandibulare și sublinguale (sub limbă). În plus, există foarte multe glande salivare accesorii care sunt împrăștiate pe toată mucoasa gurii. Atunci când muscați dintr-o lămâie, se simte o tensiune în spatele urechilor și se secretă foarte multă salivă. Acelea sunt glandele parotide. E important ca aceste glande să funcționeze corect și să secrete cam 0,5 către 1,5 litri de salivă pe zi.
Care este scopul salivei?
În primul rând, saliva protejează dinții. Ea are un anumit ph, care în mod normal este neutru și trebuie să fie păstrat așa. Dacă se modifică acest ph al salivei după mese sau în funcție de alimentele consumate, ph-ul poate să devină bazic și să favorizeze depunerea de tartrul pe suprafața dinților. Poate să fie ph acid de cele mai multe ori după masă când încep să se descompună toate componentele pe care le-ați mâncat. Acest ph acid este hrană pentru bacteriile care cauzează cariile.
În al doilea rând, este foarte important ca saliva să umezească mucoasele pentru ca să putem să vorbim bine și ne ajută și în alte funcții. În momentul în care mucoasele sunt uscate pot apărea răni sau pot apărea fricțiuni care se soldează cu răni.
În același timp, în momentul în care mâncăm, saliva ambalează bolul alimentar și ajută să se descompună mâncarea pe care o înghițim. Aici se produce și prima parte a fazei de digestie, datorită unor enzime pe care le avem deja în salivă și se descompun parte din carbohidrați. În momentul în care saliva se îmbină cu mâncărurile pe care le mestecăm, ajută bineînțeles și la această masticație și la formarea bolului alimentar. Un alt scop pe care îl are saliva este că atunci când se combină cu alimentele pe care le mestecăm începe să stimuleze receptorii noștri de gust. Este o problemă pentru oamenii care au un conținut scăzut de salivă pentru că nu mai simt. Pacienții care poartă proteză pe tot cerul gurii sunt un exemplu în acest sens.
Nu în ultimul rând, saliva are niște componente, substanțe, proteine în interiorul lor care au rol antibacterian și de aceea mucoasa se vindecă imediat și nu rămân cicatrici pe o perioadă lungă de timp.
De ce ai gura uscată? Factorii care influențează fluxul salivar
De ce depinde acest flux salivar? Depinde de câtă apă bei pe zi și de alimentația pe care o ai. Depinde dacă stai în picioare sau ești întins. Secreția salivară depinde și de momentul zilei - zi sau noapte. Bineînțeles, ziua se secretă mai multă salivă spre deosebire de noapte, când dormim.
Medicația pe care o luăm este un alt factor important și dacă există anumite boli asociate. În ceea ce privește tratamentele, există anumite medicamente care scad fluxul salivar sau în cazul radioterapiei se mai întâmplă asta.
Sindromul sjogren scade fluxul salivar și în aceste situații trebuie compensat sau stimulat aportul de salivă pentru ca dinții și cavitatea bucală să fie în siguranță.
Ce poți face dacă ai gura uscată?
Ce trebuie să faceți? Beți apă multă, consumați gumă de mestecat fără zahăr sau bomboane fără zahăr după ce mâncați, ca să se secrete multă salivă și să se ajungă la un pH neutru.
Puteți să consumați anumite alimente care stimulează secreția de salivă. De cele mai multe ori, este vorba de legume și fructe crude. Există și posibilitatea administrării unor înlocuitori ai salivei, dar asta se face mai ales în situațiile în care aveți sindrom sjogren, care scade fluxul salivar sau în cazul radioterapiei. Este foarte important să stați departe de cauzele deshidratării, de expunerea exagerată la soare și de consumul de cafea sau alcool, fără a aduce un aport proporțional de apă.
Află mai multe despre cum poți să previi problemele dentare, aici.
Comentarios