Full Smile
Recâștigă libertatea de a zâmbi fără rețineri!
Fațete și coroane din ceramică E-MAX pe dinți naturali și pe implanturi dentare
Tratament cu fațete, coroane și implanturi dentare
Pacientul, care în afară de partea estetică, era deranjat de funcționalitatea scăzută a dinților, a urmat un tratament complex, format din mai multe etape.
Dinții cariați au fost tratați, iar cei afectați prea mult, care nu au mai putut fi salvați, au fost extrași. Astfel, pentru a nu lăsa spațiile deschise, s-a optat pentru inserarea unor implanturi. Peste implanturi s-au aplicat bonturi protetice.
În ultima etapă au fost aplicate fațetele și coroanele pe dinții naturali, dar și pe noile implanturi.
Într-un caz atât de complex, unul dintre cei mai importanți factori din punct de vedere estetic este obținerea unui aspect cât mai uniform și natural.
Fiindcă sub lucrările protetice se află atât dinți naturali, măsele șlefuite sau implanturi, acestea deși au grosimi diferite, trebuie să arate cât mai similar pentru a obține un rezultat cât mai apropiat de un zâmbet natural. Mai jos se poate observa aspectul unitar al tuturor dinților pacientului.
De la stânga la dreapta:
1 fațetă, 2 coroane pe implant, 4 fațete, 1 coroană, 3 fațete, 1 coroană pe implant
De ce fațete și coroane?
Fig. 1
Fațetele și coroanele sunt mici proteze dentare care pot completa dinții naturali pentru a transforma și reabilita zâmbetul unei persoane. Aceste restaurări dentare sunt similare cu protezele pentru alte părți ale corpului. Sunt folosite pentru a îmbunătăți funcționalitatea unei părți a corpului, dar pe deasupra au și un rol estetic. Aceste lucrări protetice dentare sunt confecționate de cele mai multe ori din ceramică, zirconiu sau compozit.
În cazul fațetelor (fig. 1), materialul se aplică foar pe partea frontală a dinților. Ele sunt ideale pentru a corecta imperfecțiuni minore, cum ar fi colorațiile, spațiile dintre dinți, ciobiturile sau forma generală a dinților.
În schimb, coroanele (fig. 2) acoperă întregul dinte și sunt utilizate în cazurile în care acesta este sever cariat, fisurat sau a avut parte de taratment endodontic.
Fațetele și coroanele dentare pot contribui semnificativ la creșterea calității vieții pacientului, atât prin restabilirea sănătății orale, dar și pentru recăpătarea încrederii de a zâmbi.
Fig. 2
Lucrări protetice pe implant
Implantul dentar este un dispozitiv medical folosit cu scopul de a înlocui dinții naturali pierduți și de a permite masticația și vorbirea. Tratamentul chirurgical cu implanturi este esențial pentru a menține sănătatea danturii. Scopul lui nu este nicidecum doar estetic, ci în mare parte funcțional.
Un dinte pierdut poate cauza mișcarea dinților alăturați și așezarea lor într-o poziție incorectă. Aceștia tind să se apropie, pentru a închide spațiul gol, și afectează întreaga mușcătură. Inserarea la timp a unui implant este cea mai eficientă și sigură metodă de a păstra sănătatea zâmbetului.
Pe implant, pentru a funcționa și a arăta ca un dinte natural, se aplică mai întâi un bont protetic, apoi o lucrare protetică, adică o coroană dentară. Aceasta este de cele mai multe ori confecționată din ceramică, material foarte rezistent și similar estetic cu smalțul.
Implanturile dentare Straumann®
Acestea sunt oferta premium din cadrul companiei elvețiene Straumann Group, cu o istorie de peste 60 de ani in dezvoltarea de soluții pentru implantologie și restaurare dentară. Este un brand recunoscut internațional pentru susținerea excelenței, inovației și calității în domeniul substituției și esteticii dentare.