top of page

Ce spun pacienții Dentalist?

Descoperă mai jos ce au avut de spus cei care au ales Dentalist și lasă experiențele lor să te ajute să iei o decizie în care să ai încredere.

Aliniatori transparenți

Când sănătatea se completează armonios cu estetica, rezultatul obținut este de nedescris.

Zâmbete transformate

De ce aliniatori transaprenți?

Aliniatorii transparenți sunt un tip de aparat dentar format din gutiere personalizate, care îndreaptă dinții discret și confortabil.

​

Aceștia se pot folosi după apariția tuturor dinților permanenți, fără vreo limită de vârstă.

 

O particularitate extrem de importantă pentru pacienți este că sunt transparenți și nu necesită brackets sau sârme, ca aparatele clasice. În schimb, pe anumiți dinți se aplică niște atașamente mici din compozit, ce ajută la mișcarea dinților. Acestea sunt foarte discrete, fiind aceeași culoare cu smalțul.

​

Aliniatorii sunt detașabili și se poartă 20-22 ore pe zi, scoțându-se doar la masă și pentru periaj.

 

Totodată, acest tip de tratament ortodontic nu necesită activări lunare – pacientul schimbă gutierele acasă singur. Vizitele la medic se fac doar o dată la 3-4 luni, nu lunar. De aceea, aliniatorii sunt foarte potriviți persoanelor care călătoresc mult sau au un program încărcat.

Povestea unui zâmbet

De la prima consultație la zâmbetul de astăzi

Rand45_p_3.jpg

Scopul inițial al pacientei noastre a fost de a-și îndrepta dinții. O deranja atât aspectul înghesuit al acestora, dar și faptul că periajul era dificil de realizat. Ața dentară și periuța nu puteau funcționa eficient din cauza aceasta, crescând riscul de carii.

 

În plus, mușcătura pacientei nu era corectă. Astfel, apare posibilitatea de fractură sau spargere a dinților, lucru pe care ne dorim să îl evităm.

​

Pacienta noastră a optat pentru aliniatorii transparenți Invisalign, așa că am tratat înghesuirile și mușcătura în cel mai discret și confortabil mod posibil.

​

Din cauza mușcăturii incorecte, dinții pacientei se ciobiseră și nu mai arătau atât de armonios. De aceea, la finalul tratamentului ortodontic ea a dorit să  își perfecționeze zâmbetul cu ajutorul fațetelor ceramice.

​

Prin acest tratament etapizat am putut obține în primul rând un zâmbet sănătos, cu o mușcătură corectă, dar și un aspect echilibrat și natural, care i-a redat pacientei încrederea de a zâmbi.

Ce spun pacienții?

Fațete și coroane ceramice

​Transformarea se lasă simțită și observată, dar fațetele nu.​​

Zâmbete transformate

De ce fațete și coroane ceramice?

Fațetele și coroanele sunt mici proteze dentare care pot completa dinții naturali pentru a transforma și reabilita zâmbetul unei persoane. Aceste restaurări dentare sunt similare cu protezele pentru alte părți ale corpului. Sunt folosite pentru a îmbunătăți funcționalitatea unei părți a corpului, dar pe deasupra au și un rol estetic. Aceste lucrări protetice dentare sunt confecționate de cele mai multe ori din ceramică, zirconiu sau compozit.

 

În cazul fațetelor (fig. 1), materialul se aplică doar pe partea frontală a dinților. Ele sunt ideale pentru a corecta imperfecțiuni minore, cum ar fi colorațiile, spațiile dintre dinți, ciobiturile sau forma generală a dinților.

 

În schimb, coroanele (fig. 2) acoperă întregul dinte și sunt utilizate în cazurile în care acesta este sever cariat, fisurat sau a avut parte de tratament endodontic.

​

Există și opțiunea de incrustații (fig. 3), restaurări realizate pentru a reface doar anumite porțiuni deteriorate ale unui dinte. Se folosesc atunci când distrucția este prea mare pentru o plombă, dar nu suficient de extinsă pentru a necesita o coroană dentară.

 

Fațetele și coroanele dentare pot contribui semnificativ la creșterea calității vieții pacientului, atât prin restabilirea sănătății orale, dar și pentru recăpătarea încrederii de a zâmbi.

Fig. 2

Fig. 3

Fig. 1

Povestea unui zâmbet

De la prima consultație la zâmbetul de astăzi

Rand75_p_3.jpg

Pacientul a venit la primul consult din cauza unei probleme cu care se confrunta de mai mult timp: bruxismul, adică își scrâșnea dinții. Acest obicei i-a provocat ciobirea și tocirea dinților, dar și a măselelor.

​

În primă fază am tratat bruxismul cu ajutorul unei gutiere de relaxare. Fără această etapă, rezistența fațetelor ar fi fost compromisă de obiceiul de a strânge din dinți.

 

Apoi, am continuat tratamentul cu fațete ceramice pe dinții frontali, pentru a reîntregii dinții. Pe măsele, care erau tocite, am aplicat incrustații ceramice.

​

Pacientului îi era frică de ideea că fațetele vor fi prea albe, cu un aspect fals. Așa că am optat pentru o estetică naturală și o nuanță foarte apropiată de cea a dinților săi.

​

La final, pacientul ne-a mărturisit că l-a șocat cât de armonios a devenit zâmbetul său.

Ce spun pacienții?

Fațete din compozit

Un zâmbet natural nu schimbă doar felul în care arăți, ci și felul în care te simți.

Zâmbete transformate

De ce fațete din compozit?

Fațetele din compozit sunt restaurări construite de medic pe frontul dinților, realizate din material compozit aplicat în straturi de culori și transparențe diferite.

 

​Acest tip de fațete se realizează direct în cabinet, de către medicul dentist, fără a mai fi nevoie de un laborator de tehnică dentară. Pentru a le realiza, șlefuirea dinților nu este necesară în cele mai multe cazuri, iar suprafața acestora este doar ușor abrazată. Se pot îndepărta de către medic fără a compromite dintele natural.

 

Fațetele se lucrează la microscop și sunt realizate dintr-un material asemănător cu cel de plombe, dar mult mai rafinat. Ele se obțin printr-o succesiune de straturi de compozit de nuanțe și transparențe diferite, pentru a imita aspectul dintelui. Astfel, se poate obține un aspect foarte natural și discret.

​

Atenția la detalii a medicului, tehnica de stratificare și experiența sunt esențiale pentru obținerea unor fațete cât mai naturale.

Povestea unui zâmbet

De la prima consultație la zâmbetul de astăzi

Rand87_p_1.jpg

Pacienta noastră își dorea un zâmbet mai armonios și să corectăm micile asimetrii ale dinților frontali. Căuta o soluție minim-invazivă, așa că s-a bucurat când a aflat despre existența fațetelor din compozit.

​

Împreună cu medicul său, au stabilit că doar 6 fațete sunt suficiente pentru transformarea dorită.

​

Prin tehnica stratificării compozitului, medicul a obținut o culoare, transparență și textură extrem de apropiată de cea a dinților naturali. În poza alăturată poți vedea o parte din straturile de material aplicate pe dinți.

​

Am obținut acest zâmbet în doar 2 ședințe.

​

Pacienta a fost foarte bucuroasă la vederea rezultatului, mărturisind că este recunoscătoare că în România există astfel de tehnici avansate în stomatologie.

Ce spun pacienții?

Reabilitări totale

Niciodată nu este prea târziu pentru a începe schimbarea.

Zâmbete transformate

De ce reabilitări totale?

Atunci când există mai multe probleme dentare, tratarea lor izolat poate oferi soluții de moment, însă nu întotdeauna rezolvă cauza și poate favoriza apariția altor complicații în timp.

 

O reabilitare dentară totală înseamnă mai mult decât îmbunătățirea aspectului zâmbetului. Înseamnă să privim dantura ca pe un întreg și să redăm echilibrul dintre funcție, sănătate și estetică.

​

De aceea, reabilitările complexe sunt realizate etapizat. Uneori presupun mai multe tipuri de tratamente și necesită răbdare, atât din partea medicului, cât și a pacientului. Fiecare etapă are un rol precis: pregătește o bază sănătoasă și stabilă pentru următoarea, astfel încât rezultatul final să fie nu doar frumos, ci și funcțional și rezistent în timp.

​

De exemplu, nu putem aplica pur și simplu fațete peste dinți care prezintă carii, probleme gingivale, uzură accentuată, poziții incorecte sau alte dezechilibre. Fațetele pot îmbunătăți forma și aspectul dinților, dar nu tratează problemele existente. Acestea trebuie diagnosticate și rezolvate înainte, pentru ca restaurările finale să aibă condițiile necesare pentru a funcționa corect.

​

Scopul unei reabilitări totale nu este să ajungem cât mai repede la un zâmbet nou, ci să construim corect fiecare etapă. Astfel obținem un rezultat natural, stabil și predictibil în timp.

CA301128-low-20.jpg

Povestea unui zâmbet

De la prima consultație la zâmbetul de astăzi

Rand45_p_2.jpg

Pacientul a venit la noi după mulți ani în care a evitat mersul la dentist, din cauza fricii. Întâlnim frecvent astfel de situații și suntem recunoscători pentru încrederea acordată. Pacientul este întotdeauna privit cu empatie, iar lucrul pe care ne axăm este ce vom face de acum înainte, în calitate de echipă.

 

Pentru pacientul acesta am început prin notarea și abordarea tuturor problemelor existente: igienizare profesională, tratarea cariilor, refacerea lucrărilor vechi și tratamentele necesare pentru salvarea dinților. Acesta a fost foarte răbdător, înțelegând importanța fiecărei etape.

 

Dinții care nu mai puteau fi recuperați au fost înlocuiți cu implanturi dentare, printr-un proces mult mai simplu și mai confortabil decât își imagina pacientul.

 

La final, prin coroane și fațete ceramice, am redat atât funcționalitatea, cât și aspectul natural al zâmbetului. Astăzi, pacientul se bucură de o dantură sănătoasă, poate zâmbi cu încredere și se simte mai bine ca niciodată.

Ce spun pacienții?

Proteze fixe pe implanturi

Meriți să zâmbești din nou cu încrederea din tinerețe.

Zâmbete transformate

De ce proteze fixe pe implanturi?

Proteza dentară fixă pe implanturi este o soluție pentru persoanele care și-au pierdut toți sau majoritatea dinților de pe o arcadă și își doresc din nou o dantură fixă. În locul unei proteze mobile, întreaga lucrare este susținută de 4 implanturi dentare (fig. 1) sau 6 implanturi (fig. 2), oferind mai multă stabilitate și confort în viața de zi cu zi.

​

Unul dintre marile avantaje ale acestei soluții este faptul că nu este necesar câte un implant pentru fiecare dinte lipsă. Un număr redus de implanturi poate susține întreaga dantură, iar tratamentul poate fi o opțiune inclusiv pentru unii pacienți care au o cantitate mai redusă de os. Indicația se stabilește însă întotdeauna în urma consultației și a investigațiilor necesare.

​

Protezele fixe pe implanturi pot fi recomandate persoanelor care nu mai au dinți pe una sau ambele arcade, celor ai căror dinți rămași nu mai pot fi păstrați sau pacienților care poartă proteze mobile și își doresc o alternativă fixă. Fiecare caz este diferit, de aceea planul de tratament este adaptat situației fiecărui pacient.

​

Scopul este refacerea întregii danturi, nu doar înlocuirea dinților lipsă. Astfel, pacientul își poate recăpăta confortul atunci când mănâncă și vorbește, dar și încrederea de a zâmbi din nou fără rețineri.

all-on-4-3-scaled-low-20.png

Fig. 1

ancrages-titane-all-on-6-1024x833-low-60.png

Fig. 2

Povestea unui zâmbet

De la prima consultație la zâmbetul de astăzi

Rand65_p_1.jpg

Pacienta noastră își dorea să își recapete zâmbetul din tinerețe. O parte din dinții săi lipseau, iar alții erau mult prea afectați pentru a putea fi salvați. Însă acest lucru nu a fost o piedică în obținerea zâmbetului de altădată.

​

Mestecatul și vorbitul pacientei erau afectate de situația danturii, așa că am prioritizat recăpătarea acestor funcții.

 

Astfel, am extras mai întâi dinții rămași pe arcade, după care am inserat 6 implanturi sus și 4 jos. A doua zi pacienta a primit lucrările provizorii, iar entuziasmul deja i-a crescut. Acum putea mânca fără probleme.

​

Am așteptat vindecarea implanturilor timp de câteva luni, după care am realizat și aplicat dantura finală.

​

Acum pacienta noastră nu doar că putea mânca fără griji, dar ne-a mărturisit și că zâmbește mult mai des și primește constant complimente.

Ce spun pacienții?

Ai descoperit poveștile lor și transformările prin care au trecut.

 

Povestea ta poate începe chiar aici, cu o primă vizită la noi.

Programează o consultație

Completează formularul de mai jos și te contactăm în cel mai scurt timp.

bottom of page