
Cazurile complexe sunt definite ca acelea în care lipsesc minim cinci dinți sau atunci când trebuie să refacem echilibrul și funcționalitatea danturii. Mai precis, chiar dacă un pacient are toți dinții prezenți, fără carii sau parodontoză, dar aceștia sunt tociți, înghesuiți sau mușcătura nu este corectă, el este încadrat ca fiind un caz complex.
Abordarea terapeutică este esențială pentru un plan de tratament amplu. Cazurile de acest tip se tratează pe perioade lungi de timp (uneori chiar și câțiva ani), presupunând mai multe ședințe de lucru. Planificarea corectă a lor este cel mai important aspect din punct de vedere al reușitei tratamentelor.
Pentru pacienți este util să afle cum ar putea arăta primele consultații la medicul stomatolog. De obicei, există una sau mai multe ședințe inițiale, în care medicul coordonator adună toate informațiile necesare pentru crearea unui plan de tratament. Se realizează fotografii diagnostice, scanări 3D, tomografii, analize ocluzale, în funcție de fiecare caz. Utilizând toate aceste informații, putem să ne formăm o imagine foarte clară legată de starea de sănătatea a pacientului. Astfel, prezicem cât mai exact fazele necesare ale tratamentului, rezultatul fiind unul predictibil. Mai exact, cu ajutorul tehnologiei, investigațiile menționate anterior ne ajută să „construim” digital zâmbetul pacientului. Echipa medicală poate simula, pe calculator, extracții dentare, inserări de implanturi, mișcările dinților cu un aparat dentar, dar și aspectul final al unor lucrări protetice (de exemplu, al unor fațete pe dinții din față).
După prezentarea și acceptul planului de tratament de către pacient, încep efectiv ședințele de lucru. Aici atenția este orientată către proceduri cât mai puțin invazive. În general medicii dentiști consideră că tratamentele ar trebui să urmărească, pe cât de mult posibil, conservarea țesuturilor. Stomatologia modernă susține tratamentele minimum invazive, bazându-se deja pe o evidență științifică solidă. Încercarea medicului stomatolog este de a salva dinții pacientului.
Un exemplu extrem de întâlnit este înlocuirea plombelor din amalgam cu cele din compozit sau a coroanelor dentare cu incrustații. Toate aceste tratamente moderne sunt posibile datorită adeziunii. Faptul că astăzi există adezivi dentari foarte eficienți a deschis noi oportunități și direcții de tratament. Putem, astfel, să tratăm carii extinse fără a scoate nervul dintelui sau putem salva de la extracție dinți foarte distruși. Un alt exemplu în care profităm de avantajele stomatologiei minimum invazive sunt tratamentele care presupun îmbrăcarea tuturor dinților. Utilizând ceramici sau compozite moderne, putem de multe ori să reducem grosimea restaurărilor sub 1 mm. Acest lucru ne permite să menținem intacţi dinții pe care îi îmbrăcăm.
Toate soluțiile de tratament prezentate mai sus au ca scop creșterea longevității dinților pacientului. Chiar dacă în anumite situații utilizăm materiale mai puțin rezistente decât varianta lor clasică (spre exemplu: o coroană metalică clasică este mai rezistentă decât o incrustație integral ceramică), avantajul este că dintele tratat cu opțiunea cea mai modernă existentă pe piață are o viață mult mai lungă pe arcadă. Acest lucru se referă la faptul că atunci când o incrustație ceramică cedează, trebuie să ne așteptăm că putem retrata dintele, prelungindu-i viața. Atunci când cedează o coroană metalică, ne așteptăm ca dintele să nu mai poată fi salvat de la extracție, din cauza distrugerii sale.
Prin urmare, alegerea unui tratament potrivit nu înseamnă doar rezolvarea unei probleme dentare pe moment, ci și asigurarea sănătății și longevității dinților pe termen lung. Cu ajutorul tehnologiilor moderne și al unei echipe bine pregătite, putem găsi soluții personalizate care să păstreze cât mai mult din structura naturală a dinților, oferindu-le pacienților nu doar un zâmbet plăcut, ci și unul funcțional și durabil.
Comments