top of page

Dinti bebelusi - Totul despre eruptia dentara la cei mici

  • Poza scriitorului: dentalist
    dentalist
  • 1 iul.
  • 9 min de citit

Apariția primilor dinți la bebeluși marchează o etapă foarte importantă în dezvoltarea celui mic, dar și o perioadă plină de provocări și întrebări pentru părinți. Încă de când apar primele semne ale erupției dentare, precum starea de iritabilitate sau saliva excesivă, părinții încep să își pună întrebări precum “în cât timp erupe primul dinte la bebeluș?” sau “la ce vârstă încep să iasă primii dinți la bebeluși”. Este absolut normal să aveți diverse întrebări în această situație. Prin urmare, înțelegerea a cât mai multor aspecte legate de dentiția la bebeluși vă vor fi de ajutor pentru a înțelege care sunt simptomele și cum să le oferiți celor mici confortul de care au nevoie în această perioadă.


Ce este eruptia dentara?


Erupția dentară reprezintă procesul fiziologic prin care dinții de lapte încep să străpungă suprafața gingiei și să devină vizibili în cavitatea bucală. Această etapă este esențială în dezvoltarea copilului, marcând începutul dentiției la bebeluși. 


Erupția dentară nu se produse brusc, ci treptat, și poate dura câteva zile pentru fiecare dinte în parte. Uneori, este posibil să observați o umflătură albicioasă pe gingie. Acesta este un semn că un nou dinte este pe cale să erupă. Procesul este deseori însoțit de simptome precum salivă excesivă, tulburări de somn, refuzul alimentației, iar în cazuri mai rare apariția diareei sau febră ușoară. 


Este important să știți că erupțiile dentare variază de la copil la copil. Unii bebeluși pot să treacă prin acest proces fără să aibă probleme majore. Alții pot manifesta disconfort sever. Aceste diferențe sunt normale și nu indică neapărat o problemă de sănătate.


Cand apar dintii de lapte?


Dinții de lapte sunt cunoscuți și sub denumirea de dinți temporari sau primari. Aceștia apar de regulă în jurul vârstei de 6 luni, însă fiecare copil are propriul său ritm de dezvoltare. Prin urmare, este posibil ca în la unii bebeluși, erupția dentară să se manifeste mai devreme, în jurul vârstei de 4 luni. În unele cazuri poate întârzia, iar primii dinți pot să apară după 12 luni, fără să ofere vreun motiv de îngrijorare.


Primii dinți la bebeluși sunt, în mod obișnuit, incisivii centrali inferiori. Acest lucru este valabil pentru majoritatea copiilor. Dentiția la bebeluși este în general influențată de genetică, dar și de starea generală de sănătate, dezvoltare osoasă și alimentație. 


Un alt aspect important de notat este acela că fetițele tind să aibă o erupție dentară mai devreme spre deosebire de băieți. De asemenea, bebelușii născuți prematur pot avea o erupție dentară mai întârziată, având nevoie de mai mult timp pentru ca dezvoltarea dentară să ajungă la același nivel cu cea a copiilor născuți la termen.


Cat timp dureaza eruptia dentara la bebelusi?


Erupția dentară la bebeluși este un proces de durată, care începe de obicei în jurul vârstei de 4-6 luni. Aceasta continuă până la 2, sau chiar 3 ani, atunci când dentiția de lapte este completă. În acest interval, dinții ies treptat, în etape, cu perioade de activitate intensă, alternate de pauze în care gingiile par liniștite.


Un ciclu complet de erupție dentară presupune apariția tuturor celor 20 de dinți de lapte. Un copil are 10 dinți de lapte pe fiecare arcadă. În linii mari, în jurul vârstei de 6-12 luni apar incisivii. Apoi, între 12 și 18 luni urmează primii molari și caninii. Ultimii dinți care apar sunt molarii secundari, între 18 și 30 de luni. 


Cronologia dintilor de lapte


Erupția dinților de lapte urmează de regulă o anumită ordine. În total, dentiția la bebeluși este formată din 20 de dinți de lapte, câte 10 pe fiecare parte a maxilarului. Aceștia sunt împărțiți în 3 categorii: incisivi, canini și molari.


Procesul începe, în general, în jurul vârstei de 6 luni și se încheie în jurul vârstei de 2,5-3 ani. Atunci apar ultimii molari. Ordinea în care apar dinții este destul de predictibilă. Acest lucru îi ajută pe părinți să recunoască anumite etape și să monitorizeze posibilele întârzieri.

Tip dinte

Vârsta medie de erupție

Număr total

Incisivi centrali inferiori

6-10 luni

2

Incisivi centrali superiori

8-12 luni

2

Incisivi laterali

9-13 luni

4

Canini

16-22 luni

4

Molari primari (primii)

13-19 luni

4

Molari secundari 

25-33 luni

4


Eruptia dentara - Semne si simptome



Erupția dentară poate aduce o serie de simptome neplăcute pentru bebeluși. Acestea variază ca intensitate de la un copil la altul. Unii bebeluși pot trece prin acest proces aproape fără semne vizibile, în timp ce alții pot avea un disconfort semnificativ, ce le poate afecta somnul, alimentația și starea generală de bine. De aceea, este important ca părinții să recunoască semnele specifice pentru erupția dentară și să știe cum să le gestioneze.


Cele mai frecvente semne și simptome sunt:


  • Salivare în exces

  • Tendința de a roade diverse obiecte

  • Introducerea degetelor în gură

  • Refuzul de a mânca

  • Gingii inflamate 

  • Febră

  • Dureri gingivale

  • Diaree

  • Insomnie sau somn agitat

  • Iritabilitate


Sfaturi și recomandări pentru ameliorarea durerii cauzate de erupția dentară


Erupția dentară poate fi o experiență dificilă, atât pentru copii, cât și pentru părinți. Disconfortul cauzat de gingiile inflamate, durerile localizate și starea de iritabilitate pot afecta somnul, pofta de mâncare și comportamentul general al micuțului. Din fericire, există câteva metode simple și eficiente care pot ajuta la calmarea simptomelor în această perioadă:


  • Masajul gingiei - este una dintre cele mai eficiente și accesibile remedii pentru calmarea durerilor provocate de erupția dentară. Folosiți degetul curat sau un tifon steril, ușor umezit cu apă rece, și masați ușor gingia înainte de erupția dentară. Presiunea blândă ajută la calmarea durerii și poate accelera apariția dintelui.


  • Hranirea cu alimente mai reci - gingiile bebelușului răspund bine la contactul cu temperaturi scăzute, care reduc inflamația și calmează durerea. Bebelușii răspund foarte bine la piureuri reci de fructe, iaurt simplu, bucăți de legume refrigerate, inele de dentiție răcite.


  • Utilizarea jucăriilor de dentiție - jucăriile de dentiție sunt special concepute pentru perioada erupțiilor dentare. Fabricate din materiale sigure (silicon, cauciuc natural), acestea pot fi răcite în frigider pentru un efect calmant suplimentar.


  • Folosirea unui gel pentru eruptia dentara - puteți folosi geluri special formulate pentru erupția dentară la bebeluși, cu efect calmant, antiinflamator sau chiar anestezic local ușor.


  • Administrarea de analgezice (doar la recomandarea medicului) - în cazul în care disconfortul este accentuat, medicul pediatru poate recomanda analgezice potrivite vârstei copilului, cum ar fi paracetamol sau ibuprofen. Acestea ajută la reducerea durerii, a febrei ușoare și a inflamației.


Ingrijirea corectă a dinților în timpul erupției dentare


Igiena orală trebuie începută chiar dinaintea apariției primilor dinți, iar odată ce dinții de lapte încep să apară, îngrijirea devine esențială pentru sănătatea dentară pe termen lung.


Igiena orală în timpul erupției dentare


Igiena orală trebuie să devină o rutină zilnică încă dinaintea erupției propriu-zise. Este important ca îngrijirea dinților de lapte să se realizeze cu blândețe, chiar înainte ca primul dinte să apară. Astfel, veți evita acumularea de bacterii și pregătiți cavitatea bucală înainte ca primul dinte să apară. După apariția primului dinte, periajul devine esențial. Folosiți o periuță de dinți specială pentru bebeluși, cu peri moi, și o cantitate de pastă de dinți cât un bob de orez (fără fluor, până la recomandarea medicului).


De la ce vârstă este recomandat periajul dentar?


Periajul dentar trebuie început imediat după apariția primului dinte la bebeluși, adică în jurul vârstei de 6 luni. Periajul regulat, de două ori pe zi, contribuie la prevenirea cariilor de biberon și a infecțiilor gingivale.


Pentru bebelușii sub 3 ani, se recomandă o pastă de dinți fără fluor (sau cu fluor în concentrație mică, doar dacă medicul aprobă), într-o cantitate cât un bob de orez. Periajul se face cu o periuță moale, cu cap mic, special concepută pentru vârsta copilului. Pe măsură ce apar mai mulți dinți, este important să continuați rutina de igienă orală, să o adaptați și să o continuați cu rigurozitate.


Când ar trebui sa aibă loc prima vizita la dentist?


Prima vizită la dentist ar trebui să aibă loc în jurul vârstei de 6 luni, dar nu mai târziu de 1 an. Acest pas este esențial întrucât stabilește o relație de încredere între copil și medic. De asemenea, oferă părinților informații despre dentiția copilului, dar și despre rutina de igienă și alimentația potrivită în această perioadă. Cu cât mergeți mai devreme la dentist, cu atât mai rapid puteți identifica eventualele anomalii de dezvoltare.


Alimentația potrivită în timpul erupției dentare


Atunci când încep să erupă dinții, este posibil ca bebelușul să refuze sânul, biberonul sau alimentele solide. Tocmai de aceea este esențial să adaptați alimentația astfel încât să fie hrănitoare și ușor de tolerat. Recomandările alimentare în această perioadă sunt:


  • Alimente moi și reci, cum ar fi piureuri de fructe, iaurt natural, budinci din cereale, legume fierte și răcite;


  • Evitați alimentele dure sau crocante, care pot irita și mai mult gingiile bebelușului;


  • Hidratează-l corespunzător, mai ales dacă refuză mâncarea solidă;


  • Dacă este alăptat, este recomandat să continuați alăptarea – laptele matern conține anticorpi care ajută în această perioadă sensibilă;


  • Evitați dulciurile, biscuiții zaharoși și sucurile, care pot favoriza cariile chiar de la primii dinți.


Tulburări de erupție dentară


Deși perioada de erupție la bebeluși are în general un tipar previzibil. În cazul în care apar deviații în acest proces, este important să discutați cu medicul pentru monitorizare și identificare a posibilelor cauze.


Erupție dentară prematură - natală și neonatală


Erupția dentară prematură este o formă rară de tulburare. În acest caz, dinții apar încă de la naștere sau la scurt timp după. În acest caz, bebelușii pot avea 2 tipuri de dinți:


  • Dinți natali – sunt prezenți la naștere. Apar, de obicei, pe arcada inferioară, în zona incisivilor centrali.


  • Dinți neonatali – erup în primele 30 de zile de viață.


Acești dinți prematuri pot fi incomplet formați, mobili și cu rădăcini nedezvoltate, existând riscul de desprindere și înghițire.


Erupție dentară precoce


Erupția dentară precoce apare atunci când dinții bebelușilor apar înainte de vârsta de 4 luni, dar după perioada neonatală. Deși este o erupție neobișnuită, această formă de erupție dentară nu este periculoasă în sine, dacă dinții sunt sănătoși și bine ancorați în os.


Posibilele cauze includ:


  • factori genetici (părinți cu dentiție timpurie),


  • hipertiroidism congenital (foarte rar),


  • factori de mediu sau nutriționali.


În acest caz, este important ca igiena să înceapă imediat după ce au apărut primii dinți de lapte, iar copilul să fie urmărit periodic de către medicul stomatolog.


Erupție dentară întârziată


Aceasta este una dintre preocupările cele mai frecvente ale părinților. Dacă copilului nu i-a apărut niciun dinte până la vârsta de 12 - 14 luni, este recomandat să consultați un medic stomatolog sau pediatru pentru a identifica eventualele cauze. Principalii factori care pot conduce la erupție dentară întârziată:


  • Factorii ereditari – dacă și părinții au avut dinți târziu, copilul poate urma același tipar;


  • Prematuritatea – bebelușii născuți înainte de termen au o dezvoltare mai lentă a sistemului osos și a dentitiei;


  • Deficiențe nutriționale – lipsa calciului, vitaminei D sau alte carențe pot afecta formarea și erupția dinților;


  • Afecțiuni endocrine sau genetice – hipotiroidismul, sindroame genetice (ex. Down) pot întârzia erupția;


  • Infecții cronice sau probleme de sănătate din primul an de viață.



Întrebări frecvente despre erupția dentară


Este normal ca părinții să aibă numeroase întrebări și îngrijorări legate de erupția dentară. Chiar dacă procesul este natural, este important să cunoașteți simptomele și să știți ce puteți face în fiecare caz. Iată care sunt cele mai frecvente întrebări ale părinților.


Erupția dentară provoacă febra?


Erupția dentară poate fi însoțită de febră ușoară, de obicei sub 38°C, cauzată de inflamația locală a gingiilor. Cu toate acestea, febra mare (peste 38,5°C) nu este cauzată de erupția dentară și trebuie considerată un semn al unei posibile infecții sau viroze. În astfel de cazuri, consultul medical este obligatoriu.


Cât durează procesul de erupție pentru un dinte?


Durata erupției unui dinte la bebeluși poate varia de la câteva zile până la aproximativ 10 zile. În general, simptomele apar cu 3-5 zile înainte ca dintele să străpungă gingia și se mai pot prelungi 2-3 zile după apariție.


De ce întârzie erupția dentară în unele cazuri?


Întârzierea erupției dentare poate avea multiple cauze, cum ar fi factori genetici, prematuritate, deficit de nutrienți, afecțiuni endocrine sau genetice. Dacă niciun dinte nu apare până la 12-14 luni, este recomandat un consult stomatologic pentru a evalua dentitia la bebeluși și eventualele anomalii.


Ce alimente sunt recomandate în timpul erupției dentare?


În timpul erupției dentare, gingiile bebelușului sunt sensibile și inflamate, iar copilul poate refuza anumite alimente. Alimentele recomandate includ piureurile reci de fructe, iaurt natural, supe calde, biscuiți speciali pentru dentiție sau legume fierte și pasate.


La ce vârstă apar dinții permanenți?


Dinții permanenți încep să apară, în medie, în jurul vârstei de 6 ani, înlocuind treptat dintii de lapte. Primii care erup sunt molarii primari (numiți și „molari de 6 ani”), urmați de incisivi, canini și molarii secundari. Procesul complet de schimbare a danturii se finalizează de obicei în jurul vârstei de 12-13 ani, cu excepția molarilor de minte, care pot apărea după 18 ani.


De ce plânge copilul mai mult în perioada erupției dentare?


Eruptia dentară este însoțită de inflamație, durere și o stare generală de disconfort. Gingiile inflamate și presiunea exercitată de dintele care urmează să iasă provoacă iritabilitate, somn agitat și plâns frecvent, mai ales noaptea, când copilul resimte mai intens disconfortul.


Este normal ca bebelusul să refuze sânul sau biberonul în timpul erupției dentare?


În timpul erupției dentare, suptul poate provoca durere suplimentară, deoarece mișcările presiunii limbii și gurii apasă direct pe zonele sensibile ale gingiei. Este important să nu forțați alimentarea, ci să încercați alternative mai blânde.


 
 
 

Comments


bottom of page